Scurtă cronică a localităţii Zăbrani

“Istoria îi aparţine celui care o păstrează, celui care priveşte inapoi cu iubire şi statornicie la locul din care provine, locul în care s-a format”
Friedrich Nietzsche

Rândurile care urmează nu se vreau a fi o monografie a localităţii, ci doar o cronologie a principalelor evenimente care au avut loc în decursul istoriei sale.

Localitatea este aşezată în partea de sud - est a judeţului Arad, la limită cu judeţul Timiş, în podişul Lipovei, la intersecţia drumurilor judeţene Arad-Lipova şi Timişoara – Lipova, la 26 km.de municipiul Arad, 55 km.de municipiul Timişoara şi 12 km.de oraşul Lipova.

Altitudinea medie este de 181m. Iar cea maximă de 217m, în cartierul Parneava. O parte din teritoriul localităţii se afla în bazinul râului Mureş, pe terasă a treia, o câmpie sub colinară, pe dealurile şi depresiunile acestuia şi pe văile unor mici ape curgătoare. Din punct de vedere geologic zona este alcătuită din depozite terţiare şi cuaternare. Solurile zonale brun roşcat de pădure şi brun gălbui se întind pe o suprafaţă mai mare, iar solurile azonale, (lacovişte)-aluvionale, nisipoase cuprind o suprafaţă mai restrânsă. Solurile sunt fertile, favorabile culturilor cerealiere, legumiculturii şi pomiculturii. Din păcate în zona nu există resurse minerale ale subsolului.

Clima este temperat continentala, moderată, cu veri călduroase şi ierni blânde. Temperatura medie anuală este de 10,8 grade Celsius, iar cantitatea medie de precipitaţii este de 577 mml/mp.. Din punct de vedere climatic pe teritoriul localităţii întâlnim topoclimatul regiunii de câmpie care se caracterizează prin următoarele durata de strălucire a soarelui este de 2100 ore/an, din care 15oo ore se realizează numai în sezonul cald, cantitatea de radiaţie solară globală fiind de 115 kcal. /cmp. Primul îngheţ se produce în medie spre sfârşitul lunii octombrie, iar intervalul de zile fără îngheţ însumează 180 de zile. Vântul dominant este din S-SE-SV.Vitezele medii anuale ating 3-4 m/secundă, iar numărul zilelor cu vânt tare 11 m/secundă, depăşeşte 40.

Săpăturile arheologice făcute au scos la iveală urme materiale încă din timpuri străvechi. Perioada secolelor VIII-VII înainte de Hristos evidenţiază unitatea culturală traco-dacică, prin cultură Basarabi. În cartierul Parneava, pe promontoriu, s-a dat de urma unei aşezări dacice din sec. I, înainte de Hristos. Prima menţiune scrisă a localităţii este din anii 1080-1090, când apare cu numele de Zabran, fiind amplasată în imediata vecinătate a râului Mureş, aparţinând comitelui de la Titel.

O altă inscripţie din 1394, menţionează că Zăbreanul a fost dat în arenda magistratului Tottos.În anul 1463, cu numele de Hidegfo, localitatea apare ca proprietate a unei cetăţi. Regele Matei Corvin prin donaţia regală din 1471, trece Zăbranul în posesia familiei G.Orszoy, iar din 1561 pe lista de impozite a comitatului Arad apare cu numele de Hidegkut. În 1717 o găsim cu numele de Edekut ca o localitate cu cca 20 de case. Nu se poate stabili cărei naţionalităţi aparţineau acei locuitori.

Să vedem în continuare ce ne spune istoria despre această mândră localitate bănăţeana, cunoscută astăzi sub numele de Zăbrani.

În 1526 la Mohacs, sultanul Suleyman Magnificul învingea oastea regatului maghiar, care devine paşalâc. Cetatea Timişoarei este transformată în raia turcească, odată cu această intrând sub stăpânirea otomană frumoasă şi bogată provincie, Banatul.

Stăpânirea otomană se întinde până în anul 1716, când oastea imperiului habsburgic, condusă de prinţul Eugen de Savoia, obliga garnizoană turcească din cetatea Timişoarei să se predea. Urmare acestei victorii, în anul 1718, prin pacea de Pasarowitz, Banatul trece sub stăpânirea habsburgică. Curtea de la Wiena începe organizarea administrativă a provinciei numind în fruntea ei ca preşedinte şi guvernator pe generalul de cavalerie, contele Ferdinand de Mercy. Acesta trece de îndată la reconstrucţia provinciei, având merite deosebite în organizarea şi dezvoltarea acesteia.

Întrucât zona era slab populată, neavând cine să lucreze pământul, începând cu anul 1720 se iau măsuri pentru colonizarea acesteia, aducând oameni din diverse zone ale întinsului imperiu, de diferite naţionalităţi, cum ar fi germani, francezi, slovaci, cehi şi alţii.

1928. Locul în jurul căruia s-a născut localitatea Zăbrani "Fântâna cu apă bună"
în stânga printre copaci se vede Turnul pompierilor.

În 1724, an în care începe istoricul localităţii, pe un loc cu păduri seculare de foioase şi mlăştinos, în jurul unui izvor, se aşează un număr de circa 40-50 de familii care numărau cam 200 de suflete, adulţi şi copii. Coloniştii i-au dat aşezării numele de Guttenbrunn, în traducere Fântâna bună. Aceştia veneau din diverse zone ale Germaniei cum ar fi Rheinlandpfalz, Schwarzland, dar marea majoritate provenea din Odenwald.

În 1728 dintr-o hartă tipărită din dispoziţia contelui Mercy, reiese că până la acea dată au fost populate cu colonişti un număr de 12 localităţi mai mari cum ar fi, Deta, Pişchia, Peciul Nou etc. Printre acestea fiind menţionată şi Guttenbrunn. Majoritatea celor sosiţi erau de religie romano catolică. Noii veniţi primeau din partea statului o suprafaţă de 16 iugăre de teren precum şi uneltele necesare cultivării şi întreţinerii acesteia.

Odată aşezaţi aici au purces la amenajarea locului prin defrişări şi asanarea mlaştinilor care erau în zonă, având de înfruntat diverse maladii provocate de terenul nu prea prietenos. De asemenea, au început să-şi construiască locuinţe, la început bordeie, apoi case făcute din lemn şi acoperite cu paie ori trestie, precum şi anexele gospodăreşti, grajduri pentru animale, hambare şi şoproane pentru depozitarea uneltelor.

”Fântâna cu apă bună” în spatele copacilor se vede Turnul Pompierilor iar în fundal pe deal este terenul agricol pe care avea să se construiască baza sportivă de azi.

În anul 1726 se aduce din Germania şi Austria, viţa de vie care se adaptează extrem de bine solului şi condiţiilor climatice din zonă şi care cu timpul devine o cultură foarte productivă şi totodată profitabilă. După aşezarea în case s-au gândit şi la primenirea sufletească, în localitate sosind în 1729 primul preot, cu numele de Johann Benedictus Rosch, pentru care se construieşte o casă în care se oficiau şi serviciile religioase.

În 1730 se face primul recensământ al populaţiei, dar din păcate nu au rămas date despre numărul persoanelor existente la acea dată. Peste 5 ani, în 1735, soseşte în localitate primul notar pe nume Valiuschi Bonyo, care începe să pună ordine în evidenţa populaţiei, animalelor şi a terenurilor.

Acesta face primul recensământ al terenurilor agricole, fiind consemnată o suprafaţă totală de 6.915 jugare de teren. Dar din nefericire tot în acest an izbucneşte prima molimă care va dura timp de 4 ani. Prin strădania locuitorilor, în 1737 se termină zidirea primei biserici din localitate, la sfinţirea căreia ia parte şi episcopul de Timişoara, von Falkenstein, care dăruieşte bisericii un potir de argint.

În anul 1736 se înfiinţează o nouă localitate, Gutwil, arondata bisericii din Guttenbrunn, dar locuitorii acesteia au dispărut în urma războaielor şi a molimelor care bântuiau zona în acea vreme. Pământurile deţinute de aceştia au intrat în proprietatea celor din Guttenbrunn în anul 1749. Aceasta a dus la mărirea suprafeţelor de teren arabil precum şi creşterea numărului de familii din Guttenbrunn.>În 1739, preotul Rosch, care păstorea aici din 1729 se mută într-o altă parohie, în locul său sosind altul, pe nume Josef Walentin.

În 1741 se face un alt recensământ fiind înregistrate un număr de 280 de familii. Tot în acest an soseşte în localitate primul învăţător, Nikolaus Antonius, care înfiinţează Şcoala primară. Numărul locuitorilor creşte de la an la an ajungând în 1745 la 38o de familii, iar în 1748 localitatea numără 406 familii. Dar intrarea terenului fostei localităţi Gutwill în proprietatea comunei Guttenbrunn a nemulţumit pe cei din Seftin (actuala localitate Păuliş). Pentru stingerea litigiilor dintre ele s-a apelat la jurisdicţia prefecturii din Lippa (Lipova) care prin Consiliul Districtual Lippa a făcut o împărţire egală a terenului aflat în litigiu. Dar acest lucru a nemulţumit pe cei din Guttenbrunn care de 7 ani erau proprietarii acelor terenuri. În urma plângerii locuitorilor din Guttenbrunn se face o nouă reîmpărţire în 1750, celor din Seftin li s-a dat o suprafaţă mult mai mare faţă de cea dată celor din Guttenbrunn, deşi în comună au sosit încă 30 de familii.

Sosirea de noi colonişti continua astfel că în 1753, încă 17 familii se stabilesc aici, cărora li se dau case noi, teren arabil precum şi fâneţele etnicilor romanilor din Zăbrani (actualul cartier Pârneava) dar din ordinal instanţelor superioare aceste suprafeţe au trebuit să fie restituite foştilor proprietari.

În anul 1762 au sosit în Guttenbrunn alte 20 de familii de colonişti, drept pentru care autorităţile locale au solicitat forurilor superioare dreptul de acces la terenurile din zona Gutwill. Deşi cererea a fost rezolvată favorabil predarea s-a făcut abia în 1764. În 1763 împărăteasa Maria Tereza, emite aşa numitul Patent de colonizare, în baza căruia li se promitea ţăranilor şase ani, iar meseriaşilor zece ani scutire de impozite, fapt ce încurajează sosirea acestora într-un număr tot mai mare, în acest an sosind încă 25 de familii, iar în anul 1764,120 de familii. Aşezarea fiind deja suprapopulată, Guttenbrunn obţine de la autorităţi o mică parte din teritoriul comunei Alios, numit Gomila Mare. Iar o parte de la comună Cheanţ.

Noii sosiţi au fost îndrumaţi să-şi construiască case în Zăbrani "Pârneava", care a şi fost alipita la Guttenbrunn. În 1765 au plecat din comună un număr de 120 familii care s-au stabilit la 5 km. mai spre est, între Lippa (Lipova) şi Guttenbrunn întemeind o nouă aşezare, Neudorf, în traducere Satul Nou.

Dar în această perioadă reapare epidemia de pestis, care din nou a dus la decesul unui număr de 105 persoane, iar în anul următor, 1766, 213 persoane, fiind cazuri când au decedat toţi membrii aceleiaşi familii. Cei rămaşi în viaţa ridică o capelă drept slava lui Dumnezeu că au scăpat cu viaţa a cărei zidire fiind încheiată în 20 octombrie, zi în care în calendarul romano catolic este Sfântul Wendelinn, i se dă numele acestuia, cunoscută în localitate sub numele de Bisericuţă, aceasta fiind amplasată la capătul dinspre nord al străzii principale.

În acea vreme cimitirul era în jurul bisericii, pentru locul de veci se achita o taxă, care pentru adulţi era de 10 florini iar pentru copii de 4 florini, sumele încasate fiind folosite pentru întreţinerea bisericii.În anul 1773 în toate satele din Banat care aveau peste 60 de case se construiesc scoli din banii statului. În 1777 se face un nou recensământ prin care se înregistrează un număr de 222 case cu 1500 locuitori, din care 175 copii, toţi frecventând cursurile şcolii din localitate. Era un număr mare pentru acele vremuri, fapt ce ne arată ce preţ se punea pe şcolarizarea tineretului.

În localitate erau şi locuitori de naţionalitate română care practicau păstoritul atât pentru ei cât şi pentru etnicii germani, fiind de religie unită greco catolică, statul le ridică în 1771 o biserică, care există şi astăzi în cartierul Parneava şi care în anii 2012-2013 prin grija primarului Marian Toader şi a preotului Sabo Dumitru a fost reabilitată. Crescând numărul locuitorilor creşte şi numărul deceselor aşa că în acest an se extinde suprafaţa cimitirului.

În anul 1781 începe a treia perioadă de colonizare, sub domnia lui Iosif al ÎI lea, an în care circa 60.000 de colonişti dau curs apelului lansat de agenţii de recrutare a-i împăratului, prin care erau îndemnaţi să se stabilească în aceste zone. Tot acum se trece la cartarea pământurilor, organizându-se 58 de sesii întregi, fiecare având 24 de iugăre de pământ arător, 6 iugăre de fâneaţa şi 3 iugăre păşune, 171 de jumătăţi de sesii care avea câte 12 iugăre de teren arător, 4 iugăre fâneaţa şi 2 iugăre de păşune, 88 de sferturi de sesii, fiecare cu 6 iugăre de teren arător, 3 iugăre de fâneaţa şi un iugăr de păşune, 1 optime de sesie compusă din 3 iugăre arător, 2 iugăre fâneaţa şi un iugăre de păşune. Cuvântul sesie provine din latinescul sessio. Era denumirea dată în evul mediu, în provinciile Banat şi Ardeal, lotului de pământ, parte dintr-un domeniu, asupra căruia ţăranul dependent, avea drept de posesiune în schimbul unei rente şi care putea fi transmis ereditar.

Această reîmpărţire duce la dezvoltarea agriculturii în comună. Acum se extinde şi cultura viţei de vie pe dealurile şi costişele din zonă care erau improprii cultivării cerealelor. Cultura acesteia şi valorificarea producţiei de vinuri a devenit o sursă importantă de venituri, mai cu seamă pentru cei cu proprietăţi mai mici, vinul fiind de bună calitate, era căutat şi bine plătit. Suprafeţele cu viţa de vie măsurau în medie cam 400-800 de stânjeni pătraţi, de familie.

Tot în această perioadă se extind plantaţiile de pruni, din fructele recoltate se obţinea o ţuică de bună calitate, foarte apreciată de cunoscători. La un moment dat pe raza comunei au ajuns să funcţioneze un număr de 17 cazane de fiert ţuica. Datorită creşterii populaţiei a crescut şi numărul deceselor, astfel că în 1782, la 8 septembrie, de sărbătoarea Naşterii Sfintei Fecioare Maria, Sfânta Maria Mică, cum se spune în popor, cimitirul se mută în locul unde se găsesc în prezent locurile de veci pentru romano catolici.

În 1783 comunitatea contribuie cu suma de 700 guldeni la înzestrarea armatei. Suma care a fost depusă la vistieria erariala din Timişoara, pentru că în 1787, să depună la aceeaşi vistierie suma de 350 guldeni, drept contribuţie patriotică.

În anul 1790 se construieşte cârciumă mare, actualul cămin cultural, căruia i se dă numele de Wirtshaus zur Weissen Traube, în traducere Hanul cu must din struguri albi. Clădirea dispunea de pivniţe spaţioase unde se depozitau zecimile de vin-taxa datorată statului de către fiecare producător de vin. Paza şi administrarea vinului depozitat aici, era asigurată de către un jude de vin, numit de autorităţi în baza unor anumite criterii. În podul clădirii se depozitau cerealele destinate simbriei funcţionarilor şi angajaţilor comunali, fiind dese cazuri când se înmagazinau până la 50.000 kg.de grâu.

Datorită extinderii suprafeţelor cultivate cu grâu, cresc considerabil şi recoltele, ca atare în anul 1793, familia Danius, oameni de afaceri prosperi, construieşte o moară pe apă, la locul numit şi astăzi La Morisca, dar datorită debitului de apă insuficient pentru a mâna moară, sunt nevoiţi să o demoleze. Tot în acest an comună varsă în vistieria statului suma de 700 guldeni pentru înzestrarea armatei, iar în anul 1797 suma de 400 guldeni ca datorie patriotică.

Anul 1795 se anunţă a fi un an cu recolte bogate de cereale, fructe şi struguri, dar din nefericire în ziua de 24 iunie izbucneşte o furtună extrem de puternică însoţită de vijelii şi mai cu seamă de grindină, care face mari distrugeri. Şi de parcă nu ar fi fost îndeajuns, după aceasta apar câteva valuri de lăcuste care distrug şi ce a mai rămas, oamenii fiind nevoiţi să mănânce pâine făcută cu cartofi.

Imperiul, fiind în război cu trupele imperiale franceze conduse de împăratul Napoleon, avea nevoie de tot mai multe contribuţii în bani şi grâne din partea populaţiei, pentru care în 1800 comună dă statului cantitatea de 1248 baniţe cu grâu alimentar şi 17 baniţe cu ovăz, drept contribuţie de război. Datorită războaielor purtate de imperiu, în 1812 inflaţia atinge cote alarmante, moneda oficială, guldenul, se devalorizează cu patru cincimi din valoare, fapt ce duce la sărăcirea populaţiei. În apropierea fostei mori (Hammes cum era denumită) era o vale care delimita comuna veche de cea nouă şi care după fiecare ploaie se umplea de apa făcând anevoioasă trecerea dintr-o parte în alta a comunei, oamenii fiind nevoiţi să ocolească pe mare distanţă. Primarul din acea vreme, Danius, hotărăşte să se ridice un dig pentru a uşura trecerea dintr-o parte în alta a comunei. Acesta a fost construit la o înălţime de 3 metri şi o lăţime de 7 metri, totul s-a umplut cu pământ adus de la o distanţă apreciabilă. În partea de amonte, digul avea un stăvilar prin care se regulariza debitul de apă pentru a nu fi inundate casele şi anexele celor care locuiau în partea de aval, dar din păcate acesta a fost distrus în 1970, fapt ce a dus deseori la inundarea caselor din aval, ultima inundaţie fiind în 1982.

În anul 1818 se execută o altă lucrare, la fel de necesară, se construieşte podul din capătul străzii Langcasse, în apropiere de fostă staţiune de monta, şi canalul care trece pe lângă această.Şi aceasta s-a executat cu participarea întregii comunităţi.

Comuna, pentru dezvoltarea sectorului zootehnic cu animale de rasă, cumpăra în 1824 două locuri de casă pe care înfiinţează o fermă de tauri şi armăsari, viitoarea staţiune de montă. Tot în acest an se înfiinţează societatea de tir denumită “Schutzencorps”, în care erau primiţi numai agricultorii. Membrii acesteia aveau o uniformă neagră iar la pălărie purtau o pană. Era o mândrie să faci parte din această societate.

Ultimii ani au fost foarte bogaţi în roadele câmpului, pomii şi viile au rodit din belşug, toată lumea era mulţumită, dar din nefericire în 1832, reapare holeră asiatică care va bântui până în anul 1835, provocând multe victime printre săteni.

Casele fiind construite din lemn şi acoperite cu paie erau foarte expuse pericolului de foc, aşa că încep să apară tot mai dese incendii. În 1845, 20 iulie izbucneşte un mare incendiu care mistuie 26 de case, două hambare pline cu bucate, paguba produsă fiind estimată la 60000 de guldeni, un număr de 19 familii rămânând fără un adăpost deasupra capului. Un an mai târziu, din cauza căldurii excesive, clopotul mare al bisericii se fisurează, reparaţia lui costând 300 de guldeni. Tot acum, în 1846, sosesc în comună doi învăţători pentru a-i învăţa pe elevi limba maghiară, dar după câtva timp aceştia sunt rechemaţi, limbă de predare în şcoala rămânând germana.

Statul trece la intabularea gratuită a pământurilor, fiecare proprietar de terenuri primind extras de carte funciară pentru proprietăţile deţinute.

În comună existau mulţi meseriaşi din cele mai diverse branşe, care în 1847 înfiinţează primele bresle, diferenţiate pe meseriile mai uşoare şi pe cele mai grele, primul preşedinte fiind cetăţeanul Mayer Petru. Breslele aveau autonomie de primirea ucenicilor şi eliberarea cărţilor de calfa şi meşter. La calfe s-au eliberat aşa zisele cărţi de colportaj, în baza cărora aceştia puteau angaja lucrări în meseria lor în alte localităţi din ţara sau chiar şi în străinătate. Pentru a obţine o carte de meşter, candidatul trebuia să execute o lucrare de o anumită complexitate în branşa respectivă.

Impozitele şi taxele care erau foarte mari, se încasau din contribuţia fiecărui membru al comunităţii. Primăria achita în 1847 suma de 4.460 guldeni şi diferite cantităţi de cereale, ca plată în natură. Acelaşi lucru se întâmplă pe întreg cuprinsul imperiului şi pe tot continentul, fapt ce duce la izbucnirea în anul 1848 de revoluţii în multe din ţările europene, excepţie nefăcând nici Ungaria. Oamenii trebuiau să presteze diferite munci în natură pentru stat, pe lângă acestea aveau obligaţia de a da zecimile la magaziile erariale din satul Alios, Iar din producţia de vin zecimile de dădeau grofului Zelinsky, din satul Neudorf. Începând cu anul 1849 aceste obligaţii au fost suprimate. Lupta decisivă dintre armata revoluţionară şi trupele imperiale austriece s-a dat în apropierea localităţii Siria, Vilagos, cum se numea atunci, imperialii fiind învingători.

Locuitorii comunei Guttenbrunn au avut mult de suferit întrucât trebuiau să pună la dispoziţia trupelor diferite bunuri şi servicii. 1849 deşi este anul în care s-au încheiat luptele dintre revoluţionari şi imperiali a fost nefast pentru locuitorii din comună Guttenbrunn. În ziua de 4 mai izbucneşte un groaznic incendiu care a mistuit un număr de 53 de case de locuit împreună cu anexele. Incendiul a luat asemenea proporţii întrucât casele erau construite din lemn şi acoperite cu paie, trestie sau şindrila, iar apa se găsea foarte puţină, fiind un an secetos. Este demn de menţionat gestul plin de omenie al unui cetăţean pe nume Iacob Zimmer, care a pus la dispoziţia oamenilor întreaga cantitate de vin pe care o avea în pivniţa spre a fi folosită la stingerea incendiului, cu ajutorul acestuia focul putând fi localizat.

Adam Müller Guttenbrunn
1852 - 1923

Anul 1852 este unul de referinţă pentru localitatea bănăţeana, la 22 octombrie aici vede lumina zilei cel mai valoros fiu al satului, cel care prin opera sa a făcut cunoscută localitatea în lume, Adam Müller Guttenbrunn.

Prima numerotare a caselor s-a făcut în anul 1765, între timp numărul acestora crescând, în 1853 se trece la o altă numerotare, casa parohiala devenind numărul 1. Tot în acest an se reduce durata serviciului militar de la 10 la 8 ani, cu 2 ani perioada de rezervist, totodată se putea achita o taxă către stat, care scutea persoana respectivă de satisfacerea stagiului militar. Taxele fiind împovărătoare pentru plătitori, ca o uşurare a acestora, în 1856 apare Legea proprietarului, care reglementează taxele legale, fiind desfiinţată plata în natură, recuperată cu cea în bani.

Extinderea terenului agricol în extravilan fiind mereu în atenţia conducerii comunei, în 1858, după doi ani de negocieri cu primăria comunei Păuliş, se cumpără de la această terenul arător, situat lângă râul Mureş, pe malul stâng, denumit “La plopi”. În această perioadă s-au făcut mari progrese în domeniul micii industrii, reîntorcându-se acasă meseriaşii care au cutreierat Europa, prin ţările cele mai dezvoltate aducând cu ei diferite noutăţi. S-au făcut din fier pluguri, grape şi alte unelte moderne. Tot acum se construieşte o nouă cârciumă, mai mică decât birtul mare, care avea destinaţia de a servi ca sala de dans şi loc de distracţie pentru tineretul din comună, căreia i se dă numele de Crucea albă.

În anul 1858, împreună cu vecinii de peste Mureş, cei din Păuliş şi Sâmbăteni, se execută lucrări de regularizare a cursului râului Mureş, întrucât acesta se revărsa de multe ori distrugând culturile şi pricinuind pagube însemnate agricultorilor de pe ambele maluri. Având recolte frumoase creşte bunăstarea cetăţenilor şi implicit a comunei, ce se vede în lucrările care se fac în folosul comuntăţii. În 1862 se acoperă cu beton şanţul de scurgere a apei pluviale care pleacă din faţa clădirii unde acum este poştă, trece pe sub şosea, curge pe lângă primărie şi şcoala coborând pana la canalul din vale. Era o lucrare de anvergură pentru acele vremuri, care a necesitat mari eforturi financiare. Doi ani mai târziu, în 1864 se construieşte podul de la mijlocul străzii Aradului, precum şi canalul care colectează apele pluviale de pe această stradă şi Grund, după care se varsă în canalul care vine de la fostul canton C.F.R de pe şoseaua care leagă localitatea Zăbrani de Arad şi se varsă în baltă de lângă gară. Notabilităţile comunei erau plătite în natură, respectiv grâne.

Notarul care era principalul funcţionar din comună, primea 2400 kg.de grâu, învăţătorul director 2400 kg grâu, învăţătorul 1300 kg grâu, etc. Pentru depozitarea acestuia comună construind o magazie. Toamna anului 1862 a fost una extrem de secetoasa, datorită acesteia, anul 1863 a fost catastrofal, practic fără recolta. Pentru a putea supravieţui oamenii şi animalele, a fost nevoie să se importe din România cantităţi mari de grâu şi porumb. Preţul graului a urcat de la 10 la 18 guldeni pentru 100 kilograme.

Anul 1864 a fost unul bun în privinţa agriculturii, obţinându-se recolte frumoase, preţul graului scăzând la 3-4 guldeni pentru 100 kg. După cum aminteam mai devreme, casele fiind construite din lemn şi acoperite cu trestie, paie sau şindrila, apăreau dese incendii. În 14 septembrie 1866, izbucneşte un mare incendiu pe strada principală care mistuie un număr de 1o case, 16 grajduri, anexele acestora, precum şi casa parohială, din care preotul cu greu a reuşit să salveze arhiva bisericii. Biserica fiind din lemn şi acoperită cu şindrila de asemenea este cuprinsă de flăcări, arzând în întregime. Tot în acest an se reduce stagiul militar de la 8 la 6 ani. Conducerea comunei a trecut de îndată la strângerea de fonduri necesare construirii unei alte biserici. Pentru aceasta s-au cumpărat câteva mori pe apă, al căror venit se varsă în fondul bisericii, în acelaşi timp s-au confecţionat cărămizile necesare pentru zidirea acesteia.

Incendiile se ţineau lanţ în comună, în 1868 pe strada Aradului izbucneşte un nou incendiu care mistuie 3 hambare pline cu grâne, provocând o pagubă însemnată proprietarilor

Cetăţenii pentru a trimite colete s-au scrisori în diferite locuri, trebuiau să se deplaseze în satul vecin, Alios unde funcţiona un oficiu poştal. Pentru a se evita aceste deplasări, în anul 1868 se înfiinţează un oficiu şi în Guttenbrunn. Un an mai târziu, 1869, farmacistul Georg Reimholz deschide prima farmacie din Guttenbrunn, devenind una dintre primele localităţi rurale unde funcţiona o farmacie.

Anul 1870 este important pentru comună Guttenbrunn întrucât încep lucrările de zidire a noii biserici, o construcţie monumentală, care a fost şi este una dintre cele mai frumoase din Banat. Lucrările de construcţie au fost încredinţate arhitectului Brandeis, un fiu al satului şi foarte priceput în asemenea lucrări.



Costul total a fost de 60.186,96 guldeni, o sumă uriaşă, la care statul a contribuit cu suma de 10.000 guldeni, episcopul Bonnaz din Timişoara cu 2.000 guldeni preotul din acea vreme, Dollenz, cu 246,40 guldeni, iar cetăţenii cu 47.940,56 guldeni. Dar cum la orice construcţie măreaţă există victime şi aici când se lucra la ridicarea turnului un muncitor cade de la înălţime şi moare pe loc, pentru că două zile mai târziu, altul să aibă aceeaşi soartă.

În acest an izbucneşte un incendiu la un imobil, unde arde grajdul de animale şi hambarul plin cu grâne. Tot acum se forează fântâna din păşunea comunală la care se adapă animalele şi în zilele noastre.

După finalizarea lucrărilor de zidire a bisericii, în 1872, comună cumpăra 5 clopote noi, iar la 14 Septembrie, de sărbătoarea Sfintei Cruci, în prezenţa episcopului de Timişoara, are loc sfinţirea ei.La această sărbătoare a participat întreaga suflare a comunei, împreună cu notabilităţile locale, precum şi invitaţi din ţară şi străinătate.

În 1874, comună cumpăra birtul mare şi pădurea din vecinătatea ei, cu suma de 14.000 guldeni.În anul 1875 se arată a fi o recoltă bogată la cartofi, struguri, porumb şi fructe, dar în noaptea de 20 spre 21 mai, un îngheţ puternic a distrus-o în proporţie de 90%. În 1876 un incendiu mistuie grajdul şi hambarul unui cetăţean. În 1878, în războiul de cucerire din Bosnia, comună ca şi alte localităţi, este obligată să pună la dispoziţia armatei patru trăsuri care să efectueze transporturi de trupe, muniţii şi alimente. Acestea au plecat din comună în ziua de 12 august 1878 şi s-au reîntors pe data de 30 septembrie, acelaşi an.

În anul următor, 1879, comerciantul Danius, schimbă casa sa de lângă biserică (actuala primărie) în care se centralizează toate serviciile comunale, cu o casă de pe strada Lipovei, cartierul Pârneava. Datorită deselor incendii care aveau loc, cetăţenii împreună cu oficialii comunei hotărăsc să înfiinţeze o formaţie civilă de pompieri, în luna aprilie a anului 1879 luând fiinţă Reuniunea pompierilor voluntari, formaţie care de-a lungul timpului şi-a schimbat denumirea câştigând, nenumărate trofee şi care, spre mândria noastră, ne apără de incendii şi astăzi.

Iarna anului 1879 a fost una extrem de grea, cu zăpadă multă şi ger năprasnic. În anul următor, 1880, cetăţeanul Nikolaus Mitsch aduce în localitate prima maşină pentru treieratul păioaselor. Era o noutate în domeniu. Tot în acest an se înfiinţează prima Cooperativă de economii şi credit, sub numele de Guttenbrunner Şpar und Kreditverein, având un capital acţionar de 25.000 coroane şi care în 1894, a fost transformată în Casa Poporală cu un capital acţionar de 100.000 coroane. În 1889 ia fiinţă un alt institut bancar, sub numele de Erste Guttenbrunner Sparkasse AG, care printre altele avea în proprietate un depozit de produse lemnoase şi un gater. În această perioadă pe teritoriul comunei era cantonata o companie de husari, (ostaşi din cavaleria maghiară), trei dintre aceştia într-una din nopţi au atacat casa unui locuitor cu gândul de a fura gâşte. Acesta, auzind zgomote a ieşit să vadă ce se întâmplă şi a dat peste ei. Doi au reuşit să fugă, între gazda şi cel de al treilea a început o luptă, husarul l-a ucis pe proprietar, dar în timpul luptei ostaşul şi-a pierdut pălăria pe care era inscripţionat numele său şi datorită acesteia a fost descoperit, fiind arestat.

Locuitorii şi notabilităţile comunei dorind să aibă o biserică cât mai frumoasă şi pregătită cu cele necesare desfăşurării serviciului religios în cele mai bune condiţii, în 1884, cumpăra din Austria orga, care şi în zilele noastre se afla în biserică şi este funcţională. Anul 1885 este neprielnic pentru comună, izbucnind un incendiu la locuinţa unui locuitor dar care poate fi stins în scurt timp cu ajutorul unei pompe manuale cumpărată din Budapesta, de la expoziţia naţională şi care a fost folosită pentru prima dată.

Tot acum apare o insectă foarte periculoasă, filoxera care atacă viţa de vie pricinuind mari pierderi proprietarilor de vii, în special celor mai săraci, care aveau suprafeţe mai mici, ea dispărând abia peste cinci ani, în 1890. Filoxera, este o insectă foarte dăunătoare viţei de vie, care atacă rădăcinile. Provine din America de nord, fiind adusă în Europa la finele sec.al XIX-lea.

În anul 1887 pe ambele părţi ale barajului se montează balustrade din lemn pentru protejarea trecătorilor. Învăţământul era obligatoriu în toate satele din Banat, cu populaţie predominant germana.Vă prezint mai jos o situaţie comparativă, ca număr de elevi, între Guttenbrunn şi comună Gottlob, ambele fiind sensibil egale, că nr.de locuitori şi putere economică:

După 1802, creşterea numărului de elevi fiind şi mai semnificativă în comună Guttenbrunn după cum se vede mai jos:

Comuna hotărăşte să construiască o şcoală nouă, cea veche fiind neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi, care creştea de la an la an. În 1892 începe construcţia noii şcoli, lucrările fiind încredinţate meşterului constructor Johann Müller, un fiu al satului, costul acestora fiind estimat la 13.000 guldeni. Clădirea deşi în mediul rural, este monumentală, împreună cu biserica devenind mândria localităţii. Subsolul clădirii era rezervat pentru locuinţa servitorului şcolar, sala de adunare a pompierilor şi remiza formaţiei. La parter avea două săli de clasă, pentru elevii din clasele mici, lângă fiecare sală de clasă era locuinţa învăţătorului compusă din 3 camere mari, bucătărie şi cămara. La etaj erau sălile pentru elevii din clasele mari, locuinţa învăţătorului şi o sală de şedinţe.. Materialele necesare au fost date de comună iar cetăţenii efectuau lucrările de cărăuşie. Şcoala este şi acum o mândrie a localităţii, mai cu seamă că în ultimii ani a fost modernizată şi adusă la cerinţele secolului XXI.. Construcţia şcolii a fost finalizata anul următor, 1893.

Tot acum, comuna achiziţionează în locul numit Lunca, teren arător în suprafaţa de 900 iugăre, cca.514 hectare, iar de la comună învecinată, Alios, cumpăra suprafaţa de 800 iugăre, cca.457 ha.În anul următor, 1894, se aduce în comună prima maşină cu aburi pentru treieratul păioaselor.În 1895 se trece de la moneda austriacă florin cu subdiviziunile ei, criţari, la moneda maghiară, coroane şi filleri.

Anii 1896-1899 sunt importanţi pentru comunitatea din Guttenbrunn întrucât în această perioadă se construieşte calea ferată Timisoara-Lipova-Radna care trece prin apropierea comunei. Costurile acestei lucrări au fost de 2.460.000 coroane, suma la care a contribuit şi comună cu 42.000 de coroane.În 1897, cetăţenii amenajează aleea spre gară, care pleacă de la bisericuţă.

În seara zilei de 4 iulie, la ora 8 seara, izbucneşte o puternică furtuna care doboară crucea din turnul bisericii, copaci, pomi fructiferi şi smulge acoperişurile mai multor case.În 13 iulie 1897, urmare a ploilor torenţiale care au loc în partea de amonte a râului Mureş, acesta se revarsă inundând o suprafaţă de 400 iugăre pământ arabil, de pe care distruge întreaga recolta. Un an mai târziu ia fiinţă Cooperativa de credit, care se afiliază la Centrul Cooperatist din Cluj, funcţionând până în anul 1927. Firi inventive şi buni organizatori, cetăţenii din comună, în 1899 înfiinţează “Reuniunea de înmormântare”, care avea menirea de a-i ajuta pe membri acesteia.

În comună erau mulţi agricultori, în 1900 înfiinţând o organizaţie care se afiliază la Reuniunea Judeţeană a Agricultorilor. În perioada 1900-1911 incendiile care au avut loc au distrus multe grajduri, hambare cu grâne precum şi anexe din gospodarii. Între anii 1900-1913 s-au obţinut recolte frumoase la toate culturile, cum nu au mai fost de la colonizare şi până atunci, fapt ce a adus bunăstare în toate clasele sociale din comună. Datorită acestei conjuncturi, comună ia un avânt fără precedent devenind una dintre cele mai bogate şi prospere din Banat.

Începând cu anul 1905, se abroga Legea prin care li se impunea ţăranilor ce să cultive, lăsându-le libertatea de a alege culturile dorite şi evident cele mai profitabile pentru ei. Intrăm în secolul XX, un secol luminat, în care s-au făcut cele mai mari invenţii, dar şi secolul care a fost zguduit de cele mai mari conflagraţii mondiale, în care au murit zeci de milioane de oameni şi s-au distrus bunuri de valoare incalculabilă

În primii ani din noul secol, în comună au loc dese incendii care mistuie mai cu seamă grajduri, uneori cu animalele în ele, hambare goale şi cu grâne, precum şi alte anexe gospodăreşti.În anul 1900, cetăţeanul Peter Müller construieşte o moară cu aburi, fiind o noutate în domeniu. Locuitorii aşezării aveau o bogată activitate culturală, în anul 1911, înfiinţându-se corul bărbătesc, care a participat la diverse concursuri şi festivităţi unde a avut o prestaţie meritorie.

Tot în acest an, cetăţeanul Petru Hammes a construit la drumul Timişoarei, pe locul numit "Moara spartă" o moară, care pentru acea vreme era foarte modernă. Fiind o construcţie uriaşă, cu utilaje de morărit foarte moderne, având o capacitate de măciniş de 25.000 kg. grâu şi 3.000 kg. urluiala pe zi. Dar în anul 1935 activitatea ei fiind afectată de marea criză economică mondială, a dus la demontarea morii, rămânând doar ruinele care se văd şi astăzi. În comună mai existau două mori, una proprietatea lui Hammes Nicolae, situată în apropiere de viaduct, iar cealaltă era proprietatea lui Lidolt Ştefan, în vecinătatea staţiei de autobus,.De asemenea mai era o moară ţărăneasca pe apă, de capacitate mică şi care era doar pentru urluit porumb.

În anul 1913 se reînfiinţează Reuniunea de Tir, care datorită neînţelegerii dintre membrii ei s-a desfiinţat în anul 1901, nouă reuniune având la conducerea ei pe Lukhaup Petru, cu menirea de a continua exerciţiile militare cu cei demobilizaţi. Funcţionează până la începerea primului război mondial, în 1914.

Bon de măciniş folosit la "Moara din Zăbrani"

În anul 1913 se restaurează biserica la interior, tot acum se montează vitraliile, care erau de o frumuseţe rară, o parte din acestea dăinuind şi astăzi şi care pot fi admirate în biserica romano catolică, situată în centrul localităţii. În luna iulie a anului 1914 în urma atentatului de la Sarajevo, începe prima mare conflagraţie mondială care avea să facă victime cum nu au mai fost până atunci. Comuna, care în acea vreme făcea parte din imperiul austro-ungar, ia parte la acest război trimiţând tineri pe front unde au căzut 103 bărbaţi, din care 97 etnici germani şi 6 romani.În memoria acestora, în 1924 se ridică în faţa şcolii primare confesionale, un monument având gravat pentru eternitate numele fiecăruia dintre ei. Acesta există şi astăzi, şi spre lauda autorităţilor locale este îngrijit şi se depun coroane cu flori de ziua eroilor.

În ziua de 27 iulie a anului 1915 izbucneşte o furtună, însoţită de ploi torenţiale (rupere de nori) apa la viaduct ajungând la 3 metri înălţime, fiind inundate străzile aflate pe vai, unde apele au distrus cocini de porci, grajduri, coteţe de păsări şi chiar case de locuit. Imperiul, într-un ultim efort de război, în anul 1917 aduna din biserici clopotele care erau făcute din cupru ori alamă, spre a fi topite şi transformate în guri de foc, de la această nefăcând excepţie nici cele cinci clopote aflate în biserica din Guttenbrunn.

În anul 1918 ia sfârşit primul război mondial, Europa începe să-şi vindece groaznicele răni provocate de acesta, veteranii se întorc la casele lor în grupuri sau individual, în funcţie de zona în care au fost pe front. În luna decembrie, a luat fiinţă sub conducera unui cetăţean, pe nume Lukhaup Petru, Sfatul Naţional local, care avea îndatorirea de a păstra ordinea şi liniştea în comună şi de a apăra avuţiile publice şi cele particulare. Sfatul a funcţionat până în anul 1920, când localitatea împreună cu o mare parte a Banatului este incorporata la statul naţional roman. Din decembrie 1918 şi până în aprilie 1919 localitatea este ocupată de trupele sârbeşti, care au fost schimbate cu trupele negre din armată Franceză. După cum aminteam mai sus, urmare a păcii de la Triannon, o mare parte a Banatului a fost incorporata statului român, când se trece de la moneda maghiară, la moneda românească, leu cu subdiviziunea, ban.

1934 - Casa memorială Adam Müller Guttenbrunn

În anul 1921, pe casa în care s-a născut scriitorul Adam Müller Guttenbrunn se dezveleşte o placă comemorativa, în prezenţa întregii comunităţi precum şi a numeroşi oaspeţi din împrejurimi şi din străinătate. Aici, preotul din localitatea Chesinţ a ţinut o frumoasă cuvântare care, după cum afirmă chiar scriitorul, l-a emoţionat profund pe Adam Müller Guttenbrunn. Tot în acest an primarul din acea vreme al Timişoarei, da numele lui Adam Müller Guttenbrunn unei porţiuni a râului Bega, cuprinsă între două poduri peste rău, loc unde A.M.G. pe vremea când era elev la Timişoara pescuia. Pentru acest gest AMG îi trimite o scrisoare de mulţumire edilului.

În luna ianuarie a anului următor, 1922, comercianţii din comună sărbătoresc cu mare fast împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea breslei comercianţilor, fiind achiziţionat un drapel cu însemnele acesteia, din banii donaţi de membrii ei.În ziua de 8 februarie a acelui an, începe o ninsoare care ţine 8 zile şi 8 nopţi, aşezând cantităţi mari de omăt, apoi vine un vânt de la miazăzi, aducând o vreme călduţă care topeşte toată zăpada, provocând inundaţii

1923 -  Sfinţirea monumentului eroilor din primul război mondial

Anul următor, 1923, în dată de 15 iunie în localitate are loc o mare solemnitate (parastas) în memoria celor 103 fii ai satului care au căzut în primul război mondial, pentru aceasta s-a alocat suma de 120.000 lei. Tot în acest an comună cumpăra pentru biserica de la firma “Konig”-Arad, cinci clopote noi, pentru care s-a plătit din bugetul local suma de 280.000 lei. La solemnitatea de aducere a acestora a participat întreaga suflare a satului în frunte cu episcopul de Timişoara, care înainte de a începe oficierea liturghiei a sfinţit clopotele. După aceea s-a trecut la ridicarea clopotelor în turnul bisericii. Lucrarea s–a desfăşurat în bune condiţii până s-a ajuns la ridicarea clopotului mare care era foarte greu. Când a ajuns în dreptul ferestrei de la turn, coarda cu care se ridică a cedat, clopotul căzând de la o înălţime apreciabilă şi datorită şocului din cădere s-a deformat, trebuind să fie înlocuit cu un altul, ceea ce a costat comunitatea bani şi timp.

1924. Este anul în care se împlineau 200 de ani de la întemeierea localităţii, în luna septembrie având loc o manifestare grandioasă, unde ca de obicei participa toată suflarea. S-a organizat o expoziţie la care toate breslele existente în localitate, comercianţi, agricultori (pauri), cum se numeau şi meseriaşi au participat, contribuind la succesul acesteia. Expoziţia a fost organizată în incinta şcolii, unde femeile au făcut un aranjament floral de o rară frumuseţe, toate acestea contribuind la reuşita acesteia, despre organizarea ei s-a vorbit în tot Banatul, ducând peste tot faima localităţii şi a oamenilor ei, faima care a dăinuit până după al doilea război mondial. Au participat invitaţi din întregul Banat, Germania şi Austria. În cinstea acestui jubileu un fiu al satului, pe nume Georg Schmaler Szerntirmai scrie şi publică prima Cronică a localităţii Guttenbrunn. Tot în acest an se pensionează notarul Geiss care a condus destinele acestei aşezări peste două decenii, în locul acestuia fiind numit Victor Miatovici, care a stat în această funcţie până după al doilea război mondial.

În anul 1925 are loc o reforma agrara prin care şi comună Guttenbrunn este împroprietărita cu pădurea comunală din hotarul Lipovei, în suprafaţa de 1128 iugăre, respectiv 319 stânjeni pătraţi. Comuna urma să plătească suma de 2.646.232 lei pentru teren şi materialul lemnos şi 128.340 lei cheltuieli efectuate cu măsurătorile, în total 2.744.572 lei, care s-a achitat în perioada 1930-1940, din contribuţia cetăţenilor. Începând cu 01 ianuarie 1926, odată cu reorganizarea teritorial-administrativă, comună Guttenbrunn trece de la judeţul Timiş Torontal la judeţul Arad.

1927 - Poşta şi Farmacia

În acest an se face o altă numerotare a caselor, clădirea în care funcţiona primăria devenind numărul 1. În 1928 se reabilitează turnul bisericii, la care participă un grup format din patru tinichigii şi care trebuiau să înlocuiască tabla de pe turn, crucea şi globul pe care se punea, semnul sfânt. La ridicarea crucii, care avea trei metri lungime, asista un grup numeros de oameni, printre care şi copii de la şcoală şi grădiniţă situate în vecinătatea bisericii. Când au ajuns cu ea aproape de vârful turnului, frânghia de la scripete cedează din cauza greutăţii, căzând de la acea înălţime pe un copil de şapte ani, care se află sub scripete, nefiind văzut de cei care ridicau crucea şi care a fost omorât pe loc.

În anul 1930 toate podurile, fântânele şi drumurile de pe raza comunei au fost reparate, iar canalul din apropierea staţiunii de monta a fost lărgit şi adâncit pentru a se evita pe viitor inundarea zonei din apropierea lui. La 01 ianuarie a acestui an, la cererea locuitorilor, comună Zabrani-actualul cartier Pârneava, a fost alipita la comună Guttenbrunn. Tot în acest an se construieşte clădirea în care să funcţioneze cele două cazane de fiert ţuica, proprietatea comunei.În luna mai a anului 1931 comună este vizitată de ministrul agriculturii şi domeniilor, împreună cu un secretar de stat. În 1932 spre sfârşitul lunii martie a avut loc o ninsoare abundenţă, încât zăpadă măturată de pe trotuar şi viscolita a atins pe strada Aradului înălţimea de 3-4 metri. Topirea bruscă a acesteia a produs mari inundaţii în comună precum şi în judeţul Arad, atunci a fost inundat şi cartierul Micalaca din Arad.

Deşi întreaga omenire suferea din cauza marii crize care a început în anul 1929, locuitorii comunei i-şi continua munca de înfrumuseţare şi gospodărire a acesteia. În 1933, se amenajează un canal subteran, pe strada Lipovei, actualul cartier Parneava pentru scurgerea apei pluviale. Tot în acest an ia fiinţă primul sindicat din comună, cel al lucrătorilor din comerţ.

În anul 1934 s-a înregistrat o toamnă neobişnuit de blândă şi frumoasă care a ţinut până la sărbătoarea crăciunului. În acest an s-au obţinut două recolte la căpşuni, zmeura şi mere. Ziarele vremii scriau despre un fenomen ieşit din comun petrecut în oraşul Katymar din Ungaria. În grădina unui cetăţean un pom de măr a rodit de trei ori în cursul aceluiaşi an. Tot în aceeaşi grădină s-a recoltat un trandafir roşu în ziua de 23 decembrie, proprietarul grădinii spunând că acesta a înflorit atunci în cinstea Sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus. La biserică din comună s-a întărit fundaţia şi totodată s-au consolidat unele părţi ale pereţilor prin introducerea unor şuruburi de oţel, lucrare executată de către meşterul lăcătuş Lulay Petru.

În Monitorul Oficial nr.83 din aprilie 1934 se publică Legea nr.59 din acelaşi an cunoscută în istorie ca Legea conversiei. Aceasta este deosebit de importantă întrucât scădea datoriile populaţiei faţă de bănci cu 50-70 la sută, care puteau fi rambursate în termen de 17 ani, cu o dobândă de 1 la sută, diferenţa fiind suportată de către statul roman.

Elevi ai şcolii cu clasele I/IV din Pârneava, învăţător Cuculescu Gavrilă

Crescând numărul copiilor de naţionalitate romana din actualul cartier Pârneava, comuna construieşte aici o şcoală cu clasele I-IV, fiind o clădire foarte frumoasă şi care în ultimii ani prin grija autorităţilor locale a fost modernizată, fiind adusă la cerinţele acestui secol. Din copiii care au învăţat aici au ieşit oameni cu care localitatea se mândreşte. Tot acum o delegaţie a comunei compusă din 21 de persoane, 6 femei şi 15 bărbaţi, având în frunte pe primarul din acea vreme Georg Klotz şi doctorul veterinar Adam Musar efectuează o vizită în oraşul Fürth im Odenwald, de unde provenea majoritatea celor stabiliţi aici. Cu această ocazie se încheagă o prietenie între cele două localităţi care dăinuie şi acum.

Tabelul nominal
Cu delegaţia comunei compusă din 21 de persoane, 6 femei şi 15 bărbaţi, având în frunte pe primarul din acea vreme Georg Klotz şi doctorul veterinar Adam Musar care au efectuat o vizită în oraşul Fürth

Anul 1935 debutează cu o iarnă extrem de aspră, cu geruri mari şi o ninsoare abundenta care îngreuna deplasarea de la o casă la alta. Tot în acest an, un grup de femei şi bărbaţi din Germania, provincia Odenwald, ca răspuns la vizită făcută de delegaţia din Guttenbrunn cu un an în urma vizitează Banatul şi localitatea, fiind întâmpinaţi şi călăuziţi de doctorul veterinar Mussar Adam. Localitatea este zguduită sufleteşte de un eveniment nedorit. Şefa oficiului poştal, Ana Ardelean, este găsită moartă, în incinta oficiului, autorul crimei fiind un individ cu numele de Gherasim Bustan, care fusese Predecesorul acesteia, dar a fost demis pentru o delapidare în suma de 40.000 lei. Odată cu crima, acesta fura din oficiu 9.000 lei care se găseau în casa de fier, dar care nu era încuiată. Tot acum, într-o fântână din localitate este găsit trupul unui tânăr.

În ziua de 5 mai 1936 se emite un decret prin care se desfiinţează breslele din comerţ. În vara acestui an, un fulger provoacă incendiu la casa unui cetăţean, arzând grajdul şi hambarele. Vremea a fost prielnică culturii viţei de vie, obţinându-se o producţie de vin record, de 40-80 hectolitri, per iugăr. În acest an prin strădania preotului de la parohia unită greco catolică ia fiinţă un cor mixt, dar care se destramă în 1948, odată cu interzicerea bisericii unite în România. În 19 ianuarie 1937 se depune un strat de zăpadă gros de 70 cm. iar în seara zilei următoare ia foc afumătoarea unui cetăţean, în care se găsea carnea de pe trei porci, care a ars în întregime.

Iarna 1938-1939 a fost foarte geroasă, temperaturile coborând timp îndelungat sub minus 20 de grade Celsius. În 1938 balustradele din lemn montate în 1887 pe ambele părţi ale barajului sunt înlocuite cu altele din oţel care au dăinuit câţiva zeci de ani. Acest an datorită îngheţului puternic din iarnă a fost foarte sărac în fructe. Tot în acest an patriarhul Miron Cristea este însărcinat de regele Carol al II-lea cu formarea unui nou guvern. Începând cu acest an pe cerul Europei se adună “nori grei” care anunţau groaznica furtună care o să vină, respectiv al doilea război mondial.

Între 15-31 ianuarie 1939 a fost o vreme călduţă, iar în 6 februarie străzile au fost acoperite cu polei ceea ce a îngreunat circulaţia. Invazia Poloniei de către Germania la 1 septembrie a acestui an, declanşează al doilea război mondial care se va încheia abia în luna mai a anului 1945, prin capitularea Germaniei naziste, cauzând omenirii imense pagube materiale şi zeci de milioane de victime omeneşti, schimbând din temelii orânduirea existentă până atunci în lume, dar mai cu seamă în ţările europene printre care şi ţara noastră, România.

Dar de aceasta ne vom ocupa în partea a doua a cronologiei.